Organizațiile europene și organele care se ocupă de poluare au tot completat regulile cu privire la emisiile pe care le pot emite mașinile. Regulile și normele există de mulți ani, însă odată cu updatarea acestora, constructorii au fost nevoiți să se adapteze și să găsească soluții pentru respectarea lor.
Așa s-a ajuns ca pentru tratarea gazelor de eșapament, motoarele diesel să aibă nevoie de un filtru de particule. A fost conceput pentru a opri particulele emise de motorul mașinii după arderea combustibulului. În funcție de tipul mașinii, acesta poate fi poziționat înainte sau după catalizator, iar prezența lui este esențială pentru ca viitoarele gaze de eșapament să fie mai puțin toxice.
Indiferent de tipul filtrului de particule pe care mașina ta îl are, și indiferent de poziționarea lui, acesta se încarcă și trebuie curățat. Procesul se numește regenerare și asigură continuarea funcționării acestuia. În cazul în care el nu mai funcționează, motorul va funcționa din ce în ce mai prost, iar gazele de evacuare vor fi și mai toxice, întrucât funcția acestuia nu mai este îndeplinită.
Mașinile au un program preinstalat care permite regenerarea acestuia și se face în mod automat. Tot ce trebuie să faci este să nu oprești motorul în momentul în care pe instrumentarul de bord apare mesajul care te anunță că filtrul a intrat în modul de regenerare. În timpul regenerării se pot observat mai multe lucruri: reducere mică și temporară a puterii motorului, consum de combustibil crescut temporar și ușor miros de ars.
În funcție de vechimea mașinii, această regenerare poate fi făcută și "manual", prin rularea la o viteză constantă și o turație ridicată, astfel încât filtrul să se poată curăța. În cazul în care filtrul se înfundă, singura soluție constă în curățarea acestuia într-un service dedicat.
Durata de viață a unui filtru de particule este și de 250.000 de kilometri, în funcție de modul în care conduci mașina, de condițiile exterioare și, bineînțeles, de calitatea combustibilului folosit. În cazul în care după curățarea filtrului, martorul de bord nu se stinge, singura soluție rămâne înlocuirea acestuia. Le poți comanda cu ușurință, însă prețul acestuia este ridicat.
Știu că probabil ai citit și tu anunțuri pe internet în care diferite service-uri spun că anulează filtrul de particule. Nimic mai greșit, din două puncte de vedere. Primul, toată această operațiune este considerată o infracțiune. A doua, mașina va elimina mai multe noxe, gaze care sunt toxice pentru mediul înconjurător.
Inițial, filtrul de particule a fost integrat pe motoarele diesel, însă noile norme au făcut ca și motoarele pe benzină să aibă astfel de filtre de particule.