Mani Gyenes este pregătit pentru o nouă aventură ca ‘Dakar Legend’

Emanuel ‘Mani’ Gyenes va lua startul în Dakar 2023 pe 31 decembrie și pornește cu statutul de ‘Dakar Legend’. În cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Autonet Import, sportivul sătmărean și-a prezentat motocicleta cu care va concura în deșertul Arabiei, precum și vehiculul de suport și echipamentul.

Mani a vorbit despre provocările pe care le-a înfruntat în acest an, atât pe plan medical, cât și în plan sportiv, dar și despre cum a decurs pregătirea pentru cel de-al 13-lea său Dakar.

Anul 2022 a început cu Dakarul, unul nu prea norocos pentru mine. Am avut numeroase probleme tehnice, dar am reușit să termin cursa și asta a fost cel mai important. În februarie am avut programată o operație la piciorul drept. Mi-a fost scoasă tija de metal din tibie și placa de pe peroneu, însă trei șuruburi mi-au rămas în gleznă, și probabil că îmi vor rămâne acolo pe tot restul vieții.[...]

A urmat o perioadă de recuperare, timp în care a început campionatul de enduro din Ungaria, unde nu am ratat nici o cursă, însă nu am fost în formă maximă și nu am reușit să îmi apăr titlul de campion național al Ungariei. Însă, am mers la aceste competiții pentru antrenament și pentru ca să îmi revin cât mai repede. A urat Red Bull Romaniacs, unde am reușit să termin și de data aceasta competiția, a 19-a ediție. Pe la sfârșitul sezonului am mai mers la câteva etape de enduro cross în Ungaria.” Emanuel Gyenes, #34, Autonet Motorcycle Team.

Riderul Autonet Motorcycle Team a povestit și despre motocicleta sa, aceeași ca și anul trecut, însă reconstruită în mare parte, dar și despre obiectivele pentru Dakar 2023.

Am vrut ca anul acesta să cumpărăm o motocicletă nouă, tot un KTM. Cei de la uzină ne-au comunicat, însă, că nu putem comanda modelul nou de motocicletă, cel cu care concurează piloții de uzină, din cauza lipsei de piese. Puteam să luăm doar modelul pe care îl am deja, ceea ce nu prea avea sens. Am hotărât că e mai bine să desfacem complet motocicleta actuală și să o pregătim cum trebuie pentru un nou Dakar. Cred că am cumpărat 50% din piesele din care se compune motocicleta: cadru nou, motor nou, etc. Asta a însemnat și multe ore de lucru. [...]

Anul acesta sper să nu mai am probleme tehnice. Sunt înscris tot la categoriea Malle Moto, fără asistență, deși au existat unele emoții în acest sens, organizatorii dorind să reducă numărul competitorilor din fiecare categorie. [...]

Cel mai important pentru mine este să ajung sănătos acasă, însă un loc pe podium la clasa Malle Moto ar fi foarte bine, iar la general, targetul meu este un loc în primi 30.Emanuel Gyenes, #34, Autonet Motorcycle Team.

Autonet Import îi dorește lui Mani mult noroc și succes în noua sa aventură, și așteptă să îl primească, din nou ca pe un campion. În Dakar 2023, Mani este sprijinit de Autonet Import, Varta, Motul, Ministerul Sportului, FRM, Delfingen, Vectra Racing și Ford West Satu Mare.