Riderul Autonet Motorcycle Team, Emanuel “Mani” Gyenes, a intrat în perioada de pregătire intensă pentru Raliul Dakar 2024. Sportivul sătmărean și-a ridicat noua motocicletă, un model îmbunătățit față de cel cu care a concurat în ultimii trei ani.
Au mai rămas puțin peste două luni până Mani va porni, din nou, spre Arabia Saudită pentru a lua al 14-lea său start în cea mai dură competiție motorizată din lume. Recent a ajuns și noua sa motocicletă, același model KTM 450 Rally Replica cu care a participat la ultimele sale trei ediții, deosebirea semnificativă fiind cutia de viteze mai competitivă. Datorită acesteia, Mani speră să aibă performanțe sporite, mai ales în zonele de viteză.
Mani Gyenes: “La Dakar 2024 voi participa tot ‘sub culorile’ Autonet Motorcycle Team și le mulțumesc colegilor mei de la Autonet Import, precum și tuturor sponsorilor mei pentru susținerea cu care mă onorează în fiecare an!”
Pănă la Dakar, sportivul Autonet Motorcycle Team a participat, săptămâna trecută, la una dintre etapele de Endurocross din Campionatul Național al Ungariei, aceasta reprezentând un antrenament foarte bun pentru traseele dificile pe care le va aborda în luna ianuarie. Octombrie se încheie cu ultima etapă a Campionatului Național de Enduro al Ungariei, în care Mani este, în prezent, pe locul trei.
A 46-a ediție a Dakar Rally 2024 începe în 5 ianuarie, din AlUla, un oraș cu o istorie de peste o mie de ani, și se încheie în Yanbu, pe malurile Mării Roșii. Competiția va avea 5000 de kilometri de probe speciale, de-a lungul celor 12 etape.
De acum până la sfârșitul anului, Mani intră într-o perioadă foarte importantă de pregătire, iar colegii și prietenii de la Autonet îi urează mult succes și să se întoarcă acasă sănătos.